Turism. După o scăderea a veniturilor cu 30%, Airbnb se pregătește pentru o revenire „semnificativă”

Turism. După o scăderea a veniturilor cu 30%, Airbnb se pregătește pentru o revenire „semnificativă”
Publicat: 28/02/2021, 14:19
Actualizat: 28/02/2021, 14:19

Reprezentanții platformei de rezervări online Airbnb au declarat că se pregătesc pentru o revenire „semnificativă” a călătoriilor, pe măsură ce lumea iese din carantina impusă de noul coronavirus.

Cu toate acestea, compania a spus că este încă „prea devreme” pentru a prezice cum va merge afacerea anul acesta, susține BBC.

Veniturile companiei au scăzut cu 30% anul trecut la 3,4 miliarde de dolari, din cauză că restricțiile impuse de Covid-19 i-au împiedicat pe mulți să călătorească.

Reprezentanții Airbnb au declarat că s-a înregistrat deja o ușoară creștere a numărului de călătorii în acest an față de  ​​ultimele trei luni ale anului 2020, când veniturile au scăzut cu 22% față de anul anterior, la 859 milioane USD.

Rezultatele sunt mai bune decât se așteptaseră mulți analiști, având în vedere reapariția cazurilor Covid 19 și noile restricții de lockdown din multe zone.

„Turismul își revine și ne focusăm pe această revenire”, a declarat Brian Chesky, directorul executiv al Airbnb.

Chesky a spus că se așteaptă să apară noi preferințe de călătorie, de pe urma pandemiei, ce vor aduce beneficii și companiei sale.

Noua tendință, a lucrului la distanță, va permite, de asemenea, oamenilor să facă excursii mai frecvente în weekend sau chiar să petreacă câteva luni departe de casă, consideră el.

„Nu credem că ne vom întoarce vreodată la modul cum se călătorea până în 2019. Se va schimba și va fi diferit”, a adăugat Chesky.

Cu toate acestea, Airbnb a avertizat că are încă perspective limitate pentru tendințele de creștere în 2021, având în vedere dificultatea de a determina ritmul de lansare a vaccinurilor și impactul aferent asupra disponibilității de a călători.

Analistul piețelor de capital, Angelo Zino, este însă de părere că veniturile vor reveni la nivelul anterior, deoarece vaccinurile vor fi distribuite pe scară largă în SUA și Europa, până în vară.

„Credem că modelul de afaceri și oportunitățile de creștere ale Airbnb sunt extrem de atractive și compania se luptă pentru a găsi o modalitate mai bună de a fi prezentă pe piața călătoriilor”, a spus el.

Activă în mai mult de 220 de țări, Airbnb a fost cea mai afectată în Europa. Aici afacerea era susținută în principal de călătoriile transfrontaliere iar carantina a dus la căderea piețelor de profil din Marea Britanie, Germania și Italia. La polul opus, America de Nord a fost cea mai stabilă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
BREAKING | Radu Mazăre, eliberat din închisoare! Decizia este definitivă
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
A plecat să studieze în Spania acum 10 ani şi n-a mai vrut să se...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
La ce sumă ajunge, de la 1 septembrie, pensia unui român care și-a desfășurat întreaga...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Decizie pentru cei care au aceste telefoane mobile! Devine total INETRZIS de la 1 iunie...
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Care este „cel mai stresant aeroport” european? A pierdut 34.000 de bagaje într-un singur an
×